...pasiunea pentru munte... o am de când mă știu...

Tatăl meu, Ion Sănduloiu este "vinovat" pentru asta... si mama, că m-a susținut întotdeauna. Incă de când eram mică mă ducea la munte...și eu mă enervam foarte tare când o vedeam pe sora mea mai mare că urca și se cătăra mai rapid ca mine. Asta, însă, m-a motivat.. ma ambiționam să fiu prima, și cea mai bună..

Una din primele mele "ascensiuni" a fost la vârsta de 2 ani, până la refugiul Fereastra Zmeilor din Făgăraș. Eu nu mai țin minte nimic... eram mult prea mică, dar părinții povestesc tuturor cunoștințelor noastre cum am stat noi, împreună cu încă câțiva prieteni in refugiul acela de tablă timp de două săptămâni. Când mă gandesc acum, nici nu-mi vine sa cred...

Când am crescut, am început să merg pe munte cu prietenii. Am lăsat familia deoparte, pentru că simțeam nevoia să experimentez și singură... Atunci am început să pun in practică tot ce tatăl meu m-a învătat și mi-a repetat de nenumarate ori: "nu călca stramb!", "ai grijă pe unde mergi!", "fii întotdeauna atentă la ce se intamplă în jurul tău", plus încă altele, dar cea mai importantă fiind "învată să cunoști zăpada...".

Atunci când mi le spunea, nu le dădeam prea mare atenție, dar oamenii mari au tot timpul dreptate...așa că și el avea.

La 17 ani.. mi s-a oferit o șansă nemaipomenită.. să merg pe Mont Blanc, in Franța, împreună cu un prieten, Ioan-Paul Pirău. Când mi-a propus să îmi plăteasca el avionul până acolo si înapoi acasă, am zis că nu-i adevărat. Cu un buget de fix 300 de euro, am plecat la sfârșitul lui august 2008- destinația Italia. Urma să mă întâlnesc cu el acolo și să parcurgem drumul până în Chamonix împreună.

Toate bune și frumoase... am ajuns.. restul sunt numai detalii.. Cert este că pe 2 septembrie, am văzut răsăritul de la 4810 metri. Așa senzație de fericire si extaz nu mai simțisem niciodată, simțeam că abia atunci am început să trăiesc. De atunci mă trezesc in fiecare dimineața cu gândul că într-o zi o să mai simt din nou fericirea aceea si extazul acela pe care nu îl poți dobândi decât dacă iți dorești foarte mult și daca muncești pentru acel lucru... sau acel vis.

Dar eu sunt doar un mic punct pe pânza viu colorată a alpiniștilor din România, nu pot decât să visez și să sper în continuare că într-o zi voi fi o componenta importantă a acestei lucrări.

Anca Sanduloiu